Mi-a umplut un gol pe care îl aveam de ani de zile. Mi-a îndeplinit un vis pe care îl aveam încă din copilărie, de la 12 ani, atunci când scriam primele compuneri la Limba și literatura română. Atunci îmi repetam timid, ,,atunci când voi fi mare, voi deveni scriitoare și voi avea propriul meu blog.”

Pentru mine, poezia nu e doar în volume. Poezia e în fiecare clipă a vieții mele.

În felul în care îmbrățișez, sper și mă bucur. În felul în care mă întristez, sufăr sau plâng. E în oamenii pe care îi iubesc. În relația mea cu Dumnezeu.

Poezia este un har pe care cred cu tărie că Dumnezeu l-a așezat în fiecare dintre noi.

Așa că nu ezitați să apelați la poezie așa cum apelați la nurofen atunci când aveți o durere de cap. Când vă doare sufletul, citiți poezie. Când sunteți fericiți, citiți poezie. Când vă e dor, citiți poezie. Când nu mai aveți speranță, citiți poezie.

Pr. Nicolae Steinhardt scria: ,,Fericiți cei ce știu poezii.” Poezia poate fi un antidot pentru anxietățile, nesiguranțele și grijile omului modern.

„Poezia este în stare să salveze lumea cu o condiție: ea nu trebuie doar scrisă, ci trebuie reașezată în centrul lumii”. (Ana Blandiana) Astfel poezia va deveni arma ideală împotriva urâtului și deznădejdii. Blândețea, sensibilitatea, vulnerabilitatea, acceptarea, profunzimea… toate acestea sunt lecții esențiale pe care ni le oferă poezia și de care avem nevoie ca de un „manual pentru supraviețuire” în această epocă a crizei morale și spirituale.

Atunci când citești poezie, te deschizi vieții. Ea te invită la introspecție, profunzime, pasiune, sensibilitate. Poezia este o promisiune de iubire în fața frumuseții vieții. Chiar și în cele mai tenebroase locuri, poezia găsește o cale de a scoate la iveală frumusețea. Nu degeaba Tudor Arghezi scria: ,,Din bube, mucegaiuri și noroi, iscat-am frumuseți și prețuri noi.”

Într-un fel, poezia e o hartă a memoriei sufletului colectiv. Iar când recitim un vers, nu învățăm doar despre istorie, ci și despre răni moștenite, emoții netrăite, iubiri neîncheiate.

Ana Blandiana ne spune că:

,,În situații extreme, din disperare, din lipsă de soluții și de speranță, oamenii
au recurs la poezie”.

Rezistența prin cultură este un capitol important din istoria noastră. Acesta fost modul de a păstra nealterată luciditatea oamenilor într-o perioadă tulbure. Un bun exemplu în acest sens ar putea fi chiar rezistența din temnițele comuniste și importanța pe care a avut-o poezia în închisorile românești, mai ales în anii ’50 – ’60.

Poezia se află printre darurile pe care Dumnezeu ni le-a lăsat. Poezia este un act sacru. Poezia este o stare. Un mod prin care ne înveșnicim sufletul. Ea poate fi durere și încântare, dorință și regret, îndârjire și melancolie în același timp… Însă ea este, mai presus de toate, o delicatețe aparte.

Am citit de curând această metaforă: ,,Mă doare gândul, dar mă vindecă clipa” (Terapia prin lectură, Maria Dorina Pașca). Cred cu tărie că în momentele în care gândurile ne apasă, un minut de poezie are puterea de a ne elibera de sub greutatea frământărilor zilnice. Khalil Gibran scria: ,,Dați-mi puțină liniște și voi înfrunta noaptea.” Cu siguranță, cu puțină poezie, putem înfrunta cu mai multă ușurință greutățile vieții. 

Cu binecunoscuta pasiune pentru lectura și integrarea poeziei, trusa lirică de prim ajutor scoate la iveală impactul terapeutic al liricii întregii lumi.

Inițiativa noastră își propune să îți arate cum să integrezi poezia în viața de zi cu zi pentru a te bucura de cele mai folositoare aspecte ale ei și, în final, cum poți să ajungi să te îndrăgostești iremediabil de poezie.

Dedicați până în măduva poeziei și mergând până în pânzele digitale ale versurilor, ne aflăm astăzi la cârma unei corăbii care cutreieră valurile social media-ului românesc. Cutreierându-le, ajungem pe o insulă imaginară a poeziei din cele mai vechi timpuri și până astăzi.

Părintele Nicolae Steinhardt mărturisea: „Fericiți cei ce scriu poezii!”

Fericiți cei ce le scriu, fericiți cei ce le recită și fericiți cei ce-și bucură și scaldă inimile în apele poeziei.

Poezia este comoara ascunsă care străbate timpul și spațiul în căutarea unui cititor.

Poezia este modul în care ne dăm întâlnire cu propriul suflet.

Trăim într-o lume care ne cere mereu să fim eficienți, rapizi, adaptați. Suntem înconjurați de deadline-uri, notificări, presiuni constante. Ne e greu să mai auzim ce simțim. Ne e și mai greu să ne oprim.

Dar poezia exact asta ne cere: să încetinim.

Să stăm de vorbă cu sufletul nostru.

Să rămânem o clipă într-un cuvânt. Să respirăm printre versuri.

Să ne amintim cine suntem dincolo de obiective și sarcini de bifat. 

Poezia devine astfel un spațiu de siguranță. Un loc în care poți fi tu însuți fără măști.

Și de aceea, versurile din întreaga lume sunt ,,pansament” pentru rănile omului dintotdeauna.

Pentru că ele vorbesc despre ceva ce rămâne constant în om:

nevoia de sens, de iubire, de apartenență.

Poate că poezia nu salvează lumea, dar salvează oameni.

Cu răbdare și iubire, din acele ,,bube și mucegaiuri” de care vorbea Tudor Arghezi pot să rodească frumuseți noi. Nu renunțați să credeți în puterea poeziei. Nu renunțați să așezați IUBIREA în centrul vieții voastre. Fiți deschiși și bucurați-vă simțurile prin toate darurile pe care Dumnezeu ni le-a lăsat.

Andrada Badea, fondatoarea proiectului Minutul de poezie