Când nu găseşti liniştea în tine însuţi, zadarnic o cauţi în altă parte.
(François de la Rochefoucauld)
,,Ce este liniștea? Unde este? De ce este mai importantă acum ca niciodată?” se întreba Erling Kagge, înainte de a dedica o întreagă carte cercetării liniștii și sensului ei în lumea de azi.
Eckhart Tolle, în Liniștea vorbește, oferă această definiție liniștii:
Liniștea este natura ta esențială. Spațiul sau conștiința interioară în care cuvintele de pe această pagină sunt percepute și devin gânduri. Fără această conștiință nu ar mai exista nici percepție, nici gânduri, nici lumea.
Cu cât devenim mai tăcuți, cu atât auzim mai mult. De altfel, atunci când spunem ,,ascultă tăcerea”, facem ca asta să pară ceva mult mai complicat. Însă, în realitate, lucrurile sunt mult mai simple. Eckhart Tolle ne spune că a asculta tăcerea ,,înseamnă pur și simplu să o remarci”, să îi acorzi atenție. Astfel are un loc un fenomen extraordinar: ,,Observă că în momentul în care remarci tăcerea din jurul tău, nu gândești. Ești conștient, dar nu gândești.”
Când mă gândesc la ce înseamnă, de fapt, să găsești liniștea din tine însuți, îmi vine în minte un exemplu fascinant pe care l-am citit de curând într-o carte. Ea se numește Liniștea într-o epocă a zgomotului. Despre plăcerea de a evada departe de lume, scrisă de Erling Kagge. The New York Times îl numește pe autor ,,un aventurier filosof sau poate un filosof al aventurii.” În 1993, exploratorul Erling Kagge a devenit primul om care a ajuns singur la Polul Nord. El a descoperit liniștea în tăcere. Și-a petrecut 50 de zile străbătând Antarctica. Cartea este o meditație plină de forță asupra tăcerii, o reflecție asupra a ceea ce înseamnă, de fapt, liniștea și cum o putem găsi în interiorul nostru.
Pierderea contactului cu liniștea interioară este echivalentă cu pierderea contactului cu noi înșine. Pentru a învăța ce e liniștea, pentru a ieși din starea de alertă pe care ne-o impune zgomotul propriilor gânduri, este suficient să privim natura.
Uită-te la un copac, la o floare, la o plantă. Lasă-ți conștiința să se odihnească privindu-le. Cât de liniștite sunt, cât de adânc înrădăcinate în existență. Dă-i voie naturii să te învețe ce este liniștea.
Chiar și în trafic, atunci când zgomotul mașinilor devine asurzitor, fii conștient de ,,liniștea din spatele zgomotului, de spațiul în care se produce zgomotul. Acela este spațiul lăuntric al stării de conștiință pură, conștiință în sine.”
Cred că în pauza dintre două gânduri ne putem da oricând întâlnire cu Dumnezeu. În pauza dintre cuvintele unui dialog, ne putem întâlni pe neașteptate cu pacea. În pauzele dintre notele unui pian, putem găsi o inspirație infinită. Eckhart Tolle consideră liniștea nu doar absența zgomotului, ci inteligența însăși, ,,conștiința din care se nasc toate formele.”
Erling Kage consideră tăcerea esențială pentru sănătatea noastră mentală într-o epocă a zgomotului. Fie că traversăm Antarctica, fie că traversăm o perioadă aglomerată la job sau ora de vârf în traficul din București, putem depăși zgomotul lumii de azi.
Un exemplu extraordinar pe care îl oferă Kagge în cartea asta este modul în care un fotbalist de talie mondială, în timpul unui gol, când zgomotul din jur înregistrează niveluri considerabile de decibeli, își poate găsi liniștea în el însuși:
,,L-am întrebat pe un fotbalist de talie mondială despre cum percepe el zgomotul acolo pe teren, în mijlocul unui stadion aglomerat, în clipa în care lovește mingea și aceasta se duce șuierând spre poartă. Răspunsul său a fost următorul: imediat după ce lovește mingea, nu mai poate auzi nici un sunet, deși nivelul de zgomot devine asurzitor. Apoi scoate un țipăt de bucurie.”
Pentru Kagge, aceasta este dovada clară a faptului că avem cu toții capacitatea de a descoperi liniștea dinăuntrul nostru, pentru că ea este prezentă mereu în noi. Este singurul lux de care ne putem bucura gratis.
Odată ce începem să conștientizăm puterea liniștii, ne putem da jos lanțurile în care propriile noastre gânduri ne țin captivi. Pentru că toate aceste gânduri compulsive pe care le avem, creează în noi o stare de rezistență, o aversiune față de clipa de Acum. A realiza că noi nu suntem gândurile noastre este, probabil, primul pas spre libertatea interioară. Pentru că:
,,după cum valurile nu sunt oceanul, tot așa nici gândurile nu sunt mintea noastră” (James Norbury)
Adevărul este că singura viață pe care o avem este cea de Acum. Și ceea ce avem Acum este suficient pentru a fi fericiți. Prețuirea darurilor din prezent deschide ușa recunoștinței. Iar recunoștința ne aduce, de fapt, sentimentul de pace interioară pe care îl căutăm cu toții. Pacea lăuntrică este singura capabilă să dizolve vidul interior care ne aplatizează sufletul și care ne face dependenți de distragerile prezente în exteriorul nostru.
Lumea e tulburătoare, există atât de multe poveri, nesiguranțe, dar totodată este plină de noi șanse de a renaște. Fiecare consum e un prilej de a ne reinventa, de a ne reînnoi, de a ne construi o cale nouă. Fiecare om pe care îl întâlnim și fiecare experiență pe care o avem sunt noi oportunități de a explora noi perspective.
Chiar și în durere există mereu o șansă de redefinire a sensului vieții.
În acele clipe de tăcere după ce te retragi dintr-o conversație, te lași cuprins deodată de înțelesurile profunde din cuvintele Celuilalt. Atunci când iei o decizie importantă, îți iei câteva minute de tăcere în care conversezi cu tine însuți. Când faci ceva cu pasiune, te detașezi de zgomotul exterior și te contopești cu ceea ce iubești. Când te plimbi într-un parc, natura îți vorbește sub masca liniștii. Acolo e liniștea. În pasiune, în iubire, în conexiune. În momentele în care ești singur cu ideile tale, viitorul nu mai e relevant și nici trecutul. Ești prezent în propria viață și asta e tot ce contează.
Recomandare de cărți:
Carlos L’Abbate, Despre prezență. O călătorie spre sine
Erling Kagge, Liniște într-o epocă a zgomotului. Despre plăcerea de a evada departe de lume
