De câte ori nu ne lăsăm pradă gândurilor noastre și uităm să trăim cu adevărat? În cartea lui Matt Haig, O viață imposibilă, personajul principal mărturisește:

,,Există în mine o viață care trebuie trăită și pe care eu nu o trăiesc.”

Cea mai importantă lecție pe care o desprindem din povestea lui Grace Winters, o profesoară de matematică ieșită la pensie care caută răspunsuri despre viață, este aceea că viața trebuie trăită în ciuda contradicțiilor și imperfecțiunilor sale. Cu toții avem șansa unui nou început, precum și capacitatea de a ne schimba viața.

Însă pentru a ne împăca cu noi înșine, trebuie să îmbrățișăm incertitudinea vieții. Pentru că ,,există întotdeauna un element de impredictibilitate, chiar și în cele mai previzibile lucruri”. Cred cu tărie că viața merită iubită tocmai datorită imprevizibilității sale.

,,Răsucim chei în uși tot timpul”, scria Matt Haig. De aceea, ar trebui să nu uităm că oricând avem șansa de a deschide ușa către frumusețea neprevăzută a propriei noastre vieți.

Când Grace Winters, o profesoară de matematică ieșită la pensie, primește moștenire o casă dărăpănată pe o insulă mediteraneeană de la o prietenă cu care n-a mai ținut legătura, curiozitatea pune stăpânire pe ea. Ajunge în Ibiza cu un bilet doar pentru dus, fără întoarcere, fără ghid și fără plan.
Printre dealurile abrupte și plajele aurii ale insulei, Grace caută răspunsuri despre viața și moartea prietenei sale. Ce descoperă este mai straniu decât și-ar fi imaginat. Dar, ca să se lase cuprinsă de acest adevăr imposibil, Grace trebuie mai întâi să se împace cu trecutul ei.
Plină de minuni și aventuri, aceasta este o poveste despre speranță,
un nou început și puterea de a-ți schimba viața.

Simt în mine o viață care trebuie trăită și pe care eu nu o trăiesc.

Matt Haig

Și trăiesc eternele sentimente de vinovăție, de durere, de gol. Apăreau doar fluctuații nesemnificative. M-am instalat în tiparul numit ,,înaintarea în vârstă” fără să mă gândesc prea mult.

Când plângi după cineva, îi vezi mesajele în orice. Chiar și lumina soarelui pe un fir de iarbă. Întreaga lumină devine traducătorul lui.

Du-te și tu să dansezi. Măcar o dată. Vârsta nu contează deloc aici. Distrează-te!

Vezi tu, problema era următoarea: credeam sincer că nu sunt un om bun care merită să fie fericit.

Matt Haig

Atâta timp cât rămâneam în același corp îmbătrânit, cu aceleași amintiri coagulate, eram propria mea condamnare pe viață.

Nu ne întâlnim pe noi înșine în lumină și aer. Nu înțelegem radioul când se aude cântecul. Uneori e nevoie să spargem lucrurile, pentru a vedea cum sunt făcute.

Vezi tu, dacă vrei să vizitezi o lume nouă nu ai nevoie de o navă spațială. Tot ce trebuie să faci este să-ți schimbi mintea.

Și mintea mea se schimbase complet. Totul în jur era de-o frumusețe dureroasă.

A fi oameni înseamnă a ne teme de ridicolul nostru înnăscut, așa că facem orice pentru a-l reduce. Ne îmbrăcăm trupurile, […] ascundem fiecare funcție corporală, […] nu cântăm pe stradă și încercăm să ne păstrăm ideile în concordanță cu ceea ce ni se spune că ar trebui să gândim.

Dar viața este haos și confuzie și dă pe-afară de realități incomode, rușinoase.

Singurul obstacol cu care o să te confrunți ești tu însuți.

Înțelegând atât de profund prezentul, o să înțelegi și viitorul, așa cum un rechin poate prezice un uragan percepând schimbările din presiunea apei.

– Hai, Grace! mi-am spus. E timpul să trăiești.

În fiecare picătură de ploaie și particulă de lumină împrăștiate. Viața cântă și arde. Chiar și atunci când suntem amorțiți, când ne ascundem de ea, când este prea zgomotoasă și prea dureroasă, când nu suntem echipați cum se cuvine pentru a putea simți – ea este acolo, așteaptă, pentru a fi prețuită și protejată, gata să ne ofere cel puțin încă o explozie de frumusețe înainte de căderea nopții.

O viață imposibilă, de Matt Haig, traducere de Irina Pricop, Editura Nemira, 2024