La Librăria Humanitas de la Cișmigiu a avut loc lansarea volumului „Refugiul meu, furtuna mea”, cea mai recentă carte semnată de scriitoarea Arundhati Roy. Un roman despre memorie, relația mamă-fiică și rănile unei întregi societăți patriarhale. Concomitent cu ediția publicată la editura Gallimard, „Refugiul meu, furtuna mea” a fost publicată în colecția „Raftul Denisei”, la editura Humanitas Fiction, în traducerea Alexandrei Coliban.

Arundhati Roy a devenit cunoscută întregii lumi după succesul internațional din 1997, odată cu publicarea romanului ei de debut, „Dumnezeul lucrurilor mărunte”. Cu acest roman, scriitoarea a câștigat prestigiosul Booker Prize, iar acesta a fost tradus în peste 60 de limbi. La editura Humanitas Fiction au mai apărut, alături de „Refugiul meu, furtuna mea”, „Dumnezeul lucrurilor mărunte” și „Ministerul fericirii supreme”. Cunoscută și pentru articolele pe care le-a publicat de-a lungul timpului, noul ei roman îmbină experiența personală cu realitățile politice, sociale și culturale.

Dialogul din acea seară a explorat dimensiunea autobiografică a celui mai nou roman semnat de Arundhati Roy, dar și contextele social-politice dintr-o Indie patriarhală. Dincolo de a fi un volum de memorii, în carte se împletesc confesiunile personale ale autoarei, reflecțiile sincere despre relațiile familiale, reperele asupra păstrării identității într-o lume dezbinată și traumele colective.

Dincolo de a fi un volum de memorii, „Refugiul meu, furtuna mea” este o carte despre vindecarea unei relații dificile dintre mamă și fiică și despre felul în care distanța poate deveni, uneori, singura formă posibilă de recuperare.

Construit din însemnări memorialistice de dimensiuni reduse, volumul acoperă aproape șase decenii – între 1962 și 2022 – și urmărește formarea unei conștiințe, de la copilăria fracturată, marcată de conflicte domestice și nevoia de refugiu, până la afirmarea scriitoarei și activistei cunoscute astăzi.

Volumul recompune și portretul Indiei contemporane. Povestea personală a autoarei se intersectează cu transformările politice și sociale ale țării, iar rănile individuale devin, în același timp, rănile unei societăți întregi.

În discuția de la lansare, Radu Paraschivescu a formulat o întrebare care traversează întreaga carte: în familie preferăm armonia de fațadă sau franchețea brutală, observația dură servită fără anestezic?

Arundhati Roy pare să aleagă a doua variantă. În locul unei reconcilieri convenabile, autoarea preferă confruntarea directă cu adevărul, chiar și atunci când acesta este incomod.

• Emanuel Iavorenciuc, fondatorul proiectului Istoria pe răzătoare