Te-ai întrebat vreodată câte emoții încap în 60 de secunde? Câtă iubire, câtă durere, câtă bucurie, cât entuziasm pot viețui într-un simplu minut de tăcere?

Vă invit să urmăriți un experiment fascinant. În 2010, Marina Abramović a organizat un spectacol de artă (live) care consta în petrecerea unui minut de tăcere cu o persoană străină. Spectacolul a fost găzduit de Muzeul de Artă Modernă din New York și s-a intitulat The artist is present. Artista nu și-a expus lucrările în cadrul Muzeului, ci s-a expus pe sine. S-a așezat pe unul dintre cele două scaune, la capătul unei mese, cu scopul de a dărui câte o privire fiecărei persoane care urma să se așeze în fața ei. Erling Kagge, în Liniște într-o lume a zgomotului, notează:

Ea folosește tăcerea așa cum un muzician folosește sunetul sau un pictor pânza.

Marina Abramović a stat 736 de ore și 33 de minute în interiorul Muzeului, uitându-se în ochii celor 1545 de vizitatori. La un moment dat, pe acel scaun gol, s-a așezat fostul ei iubit, Ulay. Acel moment a însemnat prima lor revedere în spațiul artistic după două decenii. În tăcere, și-au atins mâinile. Ochii li s-au înlăcrimat, iar chipurile li s-au luminat brusc.

Câtă emoție se poate naște într-un minut de tăcere? Câte cuvinte nespuse se află într-o revedere?

Dacă veți privi fețele lor, veți citi fiecare emoție în mimica feței, în mișcările corpului, în felul în care fizionomia li se modifică, în privirile lor atât de grăitoare. Veți înțelege astfel câtă forță rezidă în tăcere… câtă iubire palpită înlăuntrul unui minut de liniște. Cât de fragili suntem puși față în față cu o mare iubire.

Într-un interviu acordat ulterior, Marina Abramović a declarat că acel minut a fost, de fapt, momentul în care arta și viața s-au contopit și au devenit un întreg. Vă propun acest exercițiu: în fiecare zi, stați față în față cu omul iubit și priviți-l în tăcere. O să vedeți atunci cât de multe spune liniștea și cum iubirea are capacitatea de a transcende cuvintele și de a se face auzită prin toți porii noștri.

Revederea celor doi este mistuitoare. Acele secunde de tăcere sunt mai vocale decât multe alte declarații de dragoste pe care le-am putea auzi. Legătura dintre Marina și artistul german Ulay este considerată una dintre cele mai emoționante și mai controversate povești de iubire din lumea artei contemporane. Despărțirea celor doi a fost, la rândul ei, excepțională. În 1988, aceștia și-au luat rămas-bun prin intermediul unei călătorii inițiatice. Fiecare dintre ei a pornit de la un capăt opus al Marelui Zid Chinezesc. S-au întâlnit, după aproape trei luni de mers pe jos, la mijlocul acestuia. Acela a fost momentul în care ,,s-au despărțit pentru totdeauna”.

În timpul relației, Marina și Ulay s-au comportat asemeni unei ,,ființe cu două capete”, într-un exercițiu de contopire totală.

În mod paradoxal, această contopire s-a materializat în sensul ei profund când aceștia nu mai formau un cuplu, la masa unui experiment social.

Un destin, o mare iubire, o despărțire și o revedere în care arta, dragostea și viața s-au contopit… pentru totdeauna.