Vizita lui Narine Abgarian, vestitoarea primăverii în București
Între trecut și prezent, între durerea pierderii și lumina mereu nouă a speranței, romanul ne amintește că la temelia inimii noastre stau cei care ne-au iubit și ne-au ocrotit – cei care vor fi mereu cu noi, pentru totdeauna.
A patra vizită a uneia dintre cele mai iubite scriitoare contemporane traduse în România, Narine Abgarian, s-a simțit ca o adevărată primăvară a sufletului. La librăria Humanitas Cișmigiu, ne-am bucurat de o prezență familiară, extrem de călduroasă, cu umor și povești pline de sevă.
Narine Abgarian a vorbit despre trecut, război, memorie și felul în care literatura poate deveni o formă de supraviețuire emoțională. În centrul discursului ei rămâne ideea că memoria nu este o povară, ci o cale de a reuși să schimbi trauma transgenerațională prin atitudinea pe care ți-o construiești în fața suferinței.
Copilăria și fragilitatea ei apar adesea în scrierile autoarei. Un episod definitoriu, povestit cu emoție, este momentul în care, la doar patru ani și jumătate, și-a văzut mama luată de ambulanță, convinsă fiind că nu o va mai revedea niciodată. Acea teamă profundă a devenit, în timp, o sursă de înțelegere a vulnerabilității umane, dar și a unei conștiințe de sine profunde. Un copil care devine conștient de sine la vârsta fragedă de 4 ani, absolut fascinant, așa-i? Autoarea a amintit de această întâmplare la invitația Ioanei Pîrvulescu de a răspunde la întrebarea când a devenit conștientă de propriul sine.
Deși cunoscută pentru modul în care surprinde universul copiilor, Narine Abgarian ne-a mărturisit că cel mai recent roman al său, finalizat chiar înainte de această vizită, este dedicat bătrânilor. O carte „cu mult umor”, care promite să aducă o nouă perspectivă asupra vârstei și memoriei.
Relația cu traducătorii joacă un rol esențial în parcursul internațional al unui autor. În România, această legătură este reprezentată de Luana Schidu, despre care Abgarian spune că este sufletul cărților sale din România. „Orice autor depinde de traducătorul său”, afirmă ea, subliniind că unele idei literare s-au născut chiar din acest dialog.
Un alt fir roșu al dialogului a fost trauma colectivă și modul în care aceasta se transmite între generații. Narine Abgarian vorbește despre necesitatea de a rupe acest lanț invizibil: „Trebuie să ai curajul să rupi trauma care se transmite de la o generație la alta”. Ea aparține unei generații care a ales să schimbe perspectiva: nu doar să supraviețuiască, ci să transforme suferința în sens.
„Victimizarea colectivă epuizează individul”, spune autoarea, pledând pentru o transformare interioară: din victime în învingători. În Armenia, tăcerea nu a fost niciodată o soluție: „Pe un armean nu îl poți face să tacă”.
Berd, locul copilăriei sale, rămâne o sursă constantă de inspirație. Întoarcerea în acele locuri este, de fiecare dată, o experiență profundă, aproape ritualică. Vizitele la mormintele rudelor sunt urmate de plimbări prin cimitir, unde fiecare piatră funerară spune o poveste. Așa s-a născut și una dintre cele mai recente lucrări ale sale: povestea unei femei pe nume Sofia, care a plecat în China, s-a întors și și-a pregătit singură locul de odihnă. „M-a atins acest gest”, mărturisește Abgarian. „Am vrut să știu mai multe despre ea și astfel s-a țesut noul meu roman.”
Literatura lui Narine Abgarian rămâne, astfel, o invitație la reflecție și la respirație emoțională. „Avem nevoie de multe găuri de aerisire”, spune ea metaforic, „ca să nu ne asfixiem cu lucrurile rele prin care trecem.”
Într-o lume marcată de conflicte, pierderi și incertitudine, vocea ei devine una dintre acele forme rare de luciditate care nu apasă, ci eliberează. Publicul din România îndrăgește dincolo de autoarea Narine Abgarian, femeia Narine Abgarian. E îndrăgostit de vitalitatea, jovialitatea, căldura și bunătatea de care dă dovadă. Și, nu în ultimul rând, admiră cu entuziasm copil interior fericit al acestei autoare pe care o citim cu multă pasiune, savurând fiecare cuvânt asemeni unei pâini proaspăt scoase din cuptor.
La finalul lansării de la Librăria Humanitas Cișmigiu unde Narine Abgarian s-a simțit cu adevărat ,,acasă”, a dat autografe și a făcut câteva fotografii cu cititorii. La final, am plecat toți cu zâmbete largi pe chipuri și multă căldură în suflet. Această lansare poate fi considerată, pe bună dreptate, un vestitor al primăverii în București!
Andrada Badea, fondatoarea proiectului Minutul de poezie
